Eficienţă, stil, optimizarea spaţiului – avantajele electrocasnicelor incorporabile de la Electrolux
Amenajarea unei bucătării necesită, de obicei, mult efort, timp şi bani, mai ales dacă ţii la aspectul final al bucătăriei tale şi dacă vrei ca electrocasnicele să se potrivească perfect cu mobilierul şi faianţa. Cum ar fi dacă, în loc să-ţi amenajezi bucătăria în jurul aragazului înghesuit într-un colţ, al plitei sau al maşinii de spălat vase, ţi-ai organiza mai întâi bucătăria, aşa cum ai visat dintotdeauna, iar apoi ai utila-o cu un set de electrocasnice, care s-ar integra perfect în spaţiul rămas.
Electrolux îţi propune o soluţie simplă şi eficientă pentru ca acest lucru să devină realitate: electrocasnicele incorporabile, care nu doar se adaptează perfect oricărei bucătării, dar sunt şi de un real ajutor în treburile casnice. De exemplu, cuptorul electric cu abur EOB98000 de la Electrolux are 12 funcţii, din care 3 cu abur, şi beneficiază de programul de gătire asistată, pe reţete predefinite. Astfel, acest cuptor îţi este de ajutor când eşti în pană de idei, dar şi când vrei să prepari reţeta preferată. Datorită generatorului de abur, ingredientele îşi păstrează vitaminele în timpul gătirii. Îţi va fi foarte uşor să păstrezi acest cuptor curat, datorită funcţiei de autocurăţare cu abur şi a suprafeţei cu inox antiamprentă.
Un alt asistent în bucătărie este şi plita electrică Electrolux Infinite, cu inducţie pe toată suprafaţa. Cu acest tip de plită te bucuri de flexibilitate deplină în bucătărie şi de libertatea de a găti în orice vas, având garanţia că mâncarea se va găti uniform indiferent de forma sau mărimea vasului folosit.
Datorită funcţiei Stop&Go, plita Infinite de la Electrolux îţi permite să te ocupi de mai multe lucruri simultan, fără grija că mâncarea se va arde. Selectând această funcţie, temperatura va scădea până la un nivel care doar va menţine mâncarea caldă. De îndată ce atingi a doua oară senzorul Stop&Go, temperatura va reveni la nivelul iniţial.
Iar după ce vei pregăti atâtea mâncăruri delicioase, cu siguranţă vei avea şi multe vase de spălat. Nicio grijă, însă, pentru că indiferent de dimensiunile, formele şi gradul de murdărie, toate vasele încap în interiorul XXL al maşinii de spălat vase RealLife de la Electrolux. În plus, spaţiul poate fi compartimentat în funcţie de tipul şi de mărimea vaselor, datorită sistemului brevetat de coşuri reglabile RealLife. Performanţele la spălare sunt asigurate de braţul satelit de pulverizare a apei, FlexiSpray, care distribuie uniform apa chiar şi în cele mai inaccesibile colţuri.
Aşa că acum, după ce ai rezolvat problema electrocasnicelor, dar şi a treburilor din gospodărie, poţi să îţi faci liniştită planuri pentru amenajarea bucătăriei, alegând orice culoare de mobilier îţi doreşti – electrocasnicele incorporabile de la Electrolux se vor integra perfect în planurile şi în bucătăria ta.