Electrolux Newsroom Romania

Brandurile Electrolux, multipremiate la „red dot awards” pentru design-ul de produs 2013

Photos

Electrolux a obtinut un rezultat impresionant in acest an la premiile red dot design, castigand in total 22 de premii pentru design de inalta calitate cu toate cele trei branduri ale Grupului European: Electrolux, AEG si Zanussi. Electrocasnice precum cuptoare, hote, plite, masini de spalat vase, masini de spalat rufe si aspiratoare, toate au primit recunoastere din partea juriului international.

„Sa castigam premii prestigioase de design la nivel global, asa cum sunt cele primite din partea red dot, este, desigur, un lucru de care suntem mandri la Electrolux, dar chiar mai important este faptul ca acest succes sustine strategia noastra de crestere economica.”, a declarat Stefano Marzano, Chief Design Officer. „Acest fapt consolideaza capitalul nostru de imagine si ne protejeaza de imitatie, conferind recunoastere colegilor, angajatilor si noilor talente. De asemenea, reprezinta o garantie a calitatii oferita produselor noastre de un juriu independent.”

Peste 4600 de produse concepute de 1,865 designeri, arhitecti si companii din 54 de tari au fost inscrise in cele 19 categorii diferite din competitia red dot: Design de produs 2013. Mai putin de un sfert dintre acestea au trecut de ochiul critic al juriului care a fost compus din designeri de top din intreaga lume, incluzandu-l chiar si pe renumitul designer de pantofi Jimmy Choo.

Pe langa alte aspecte, criteriile de jurizare privind designul au inclus gradul de inovare, functionalitatea, ergonomia si durabilitatea.

Anul trecut a fost unul al lansarilor extinse pentru grupul Electrolux, cu noi produse inovatoare promovate sub marca gamei Electrolux Inspiration, Zanussi Quadro® si AEG Neue Kollektion. Toate aceste game au fost reprezentate printre produsele castigatoare, premiat fiind si aspiratorul Electrolux UltraOne Mini.

Gama Inspiration

Aceasta gama completa de produse creata sub marca Electrolux a fost introdusa in 2012. Fiind una dintre cele mai mari lansari ale Grupului in Europa, gama are un design modern si distinct. Prin intermediul acestor electrocasnice moderne, Electrolux isi pune in practica experienta profesionala, dobandita de-a lungul zecilor de ani de colaborare cu bucatarii profesionisti, care au ales echipamente Electrolux pentru a-si dota bucatariile restaurantelor. Datorita caracteristicilor si functiilor inspirate de aceste echipamentele profesionale, electrocasnicele din gama Inspiration ofera clientilor posibilitatea de a obtine cu usurinta rezultate excelente in indeplinirea treburilor casnice.

Noua gama Zanussi QUADRO®

Noua gama de electrocasnice incorporabile QUADRO® a reenergizat si reafirmat identitatea de design Zanussi, oferind electrocasnice usor de folosit, cu functii inteligente. Gama pastreaza aceeasi aliniere verticala, cu linii clare si forma riguroasa pe care Zanussi a stabilit-o prin premiile castigate pentru produsele Quadro in 1999.

AEG Neue Kollektion

Lansata in 2011, aceasta gama de produse a fost deja foarte apreciata si a primit multe recunoasteri pentru design-ul functional si stilizat, castigand o serie de premii red dot in 2011. Premiile din acest an i-au oferit distinctia de „pur si simplu excelent” in proiectarea a doua hote de bucatarie.

UltraOne Mini

UltraOne Mini a fost creat pe baza tehnologiei dezvoltate pentru aspiratorul UltraOne de la Electrolux, care a castigat premiul iF Design in 2010 si premiul german Plus X pentru „Cel mai bun produs al anului” in 2011. UltraOne Mini este cu 30% mai mic decat un aspirator obisnuit, dar are o performanta asemanatoare cu multe aspiratoare premium de marime obisnuita. UltraOne Mini are un design modern si distinct, fiind invelit intr-o carcasa de otel neteda de un albastru metalic.

Produsele catigatoare din cadrul competitiei sunt:

Gama de cuptoare 3D de la Electrolux

Gama compacta de incorporabile Electrolux

Plitele Electrolux InfinitePure™

Hota Electrolux Window

Hota Electrolux Pearl

Hota Electrolux Wing

Uscatorul de rufe Electrolux EcoCare(TC1 cu insertii argintii)

Masina de spalat rufe cu abur Electrolux SteamSystem (TC1 cu insertii argintii)

Noul cuptor Zanussi din gama Quadro

Noua gama compacta Zanussi Quadro

Hota Zanussi Curva

Plita pe gaz Zanussi Ultra Flat

Gama Zanussi cu inductie

Frigiderul Electrolux FreshPlus

Frigiderul Electrolux Kitchen Line

Masina de spalat vase independenta Electrolux RealLife (doar masina alba de spalat vase)

Masina de spalat vase semi-incorporabila Electrolux RealLife

Masina compacta de spalat vase Electrolux

Hota AEG Madison

Hota AEG Movida

Hota Zanussi Casual

Aspiratorul Electrolux UltraOne Mini

Save and share this post